DELTA ...MAI ALTFEL

Cu ceva vreme-n urma, pe un alt forum, am scris una-alta, balmajeli d'ale lu' Adar; gandesc ca de le-oi aduce-n aste pagini, rau n-are cum sa fie...

Dunare, curva batrana, te-ai tinut cu toti, cu nemtii, cu austriecii, cu slovacii si ungurii, cu sarbii si bulgarii, iar la final, ne-ai luat la rand pe noi si pe ucrainieni... Ba, ai mai vrajit si alte natii, de-au venit sa-ti taie undele, sa-ti bea apa si sa-ti duca dorul...Te-au cantat poetii si te-au suduit oamenii cand le-ai rapit munca; ti-au mangaiat malurile indragostitii si te-au blestemat cei de le-ai furat trupurile, dar la sfarsit te-au iubit toti...

Nu rasarise soarele cand am plecat sa-i caut malul, iesisem pe autostrada cea noua si de-ati vazut una, le-ati vazut pe toate, asa ca nu-i bai de nu v-arat nimic. Prima oara m-am oprit pe-un mal inalt, in locul in care acum 2000 de ani, legionari romani incepeau sa dureze pe mal o tabara de straja. Mai tarziu, Traian, ridica cetate trainica, sa apere vadul de trecere si sa-i vegheze micul port de sub pintenul de stanca calcaroasa...

Capidava


M-am visat pentru o clipa strajer in turnul de veghe, pandind sosirea gotilor sau avarilor, a carpilor sau cetelor gepide, a vandalilor, slavilor ori cate alte neamuri or fi trecut p-aci ?...


...Doar o barca singuratica sh-un latrat de caine mai tulburau pacea locului...Nu mai era nimic de pazit, pietrele-si purtau singure de grija, asa cum au facut-o 20 de secole iar eu mai aveam inca mult drum inainte. Ramai cu bine, batrana cetate , vegheaza pe mai departe linistea si valul Dunarii...


Dobrogea...
Oare in cate monografii apare : "...asezarile stabile au lipsit timp de sapte secole" ?!... Sapte sute de ani pe aici au trecut doar rari pastori, tematori si speriati, privind mereu peste umar cu frica, urmarind in zare colbul ridicat de copitele cailor tatari! Pamant jelit, ars de sete la mal de fluviu, culmi roase din batranul lant Hercinic, triste paduri de stejar pitic...


Soseaua se-ntinde dreapta in zare iar capatul se-nfrateste cu cerul...


Nufarul.... Poarta de intrare in Delta, taramul povestilor piratului Spanu, al lui Terente, Europolisul lui Jean Bart; pamant nou si totusi vechi, peisaj mereu in schimbare, raiul pasarilor si tara "monstrilor" (vezi "Operatiunea Monstrul", creatie memorabila a lui Toma Caragiu si Marin Moraru), patria lipovenilor, oameni aspri, ciopliti parca din stancile Macinului, dar pe care repede-i inmoi si ti-i faci prieteni devotati pe viata c-un gat de votca...


Drumul e cumplit, cu un traseu haotic urmand culmile digurilor, de fapt, nici macar nu-i drum, e doar urma lasata de alti inconstienti ca si mine, ce s-au avantat prea increzatori...Sleauri, gropi, false podeturi din trei scanduri si doi pari, maluri cazute, rugaciuni si blesteme, 20 km facuti in 4 ore !... Uneori, cararea asta, acest adevarat "Drum al oaselor". te scoate-n malul Dunarii, atunci opresti, cobori, ii mai oferi masinii un ragaz sa-si traga sufletul, ii plangi suspensiile chinuite, o mangai cu privirea sperand ca dupa atata chin, toate au ramas la locul lor.... Apoi, inevitabil, toti se-ndreapta catre mal, atrasi mai presus de vointa lor de vraja curvei batrane, care-si etaleaza nurii de parc-ar fi nascuta ieri....


Maliuc. Sfarsit de drum (ori pseudodrum !). Urmeaza sa ne urcam in barci, singurul mijloc de transport utilizat de acum incolo. Intram in inima deltei...


Si iata ca ma-nsel... Intai, gasim plamanul ei ! E vorba de lacul Fortuna, o intindere de apa cu adancime mica, mai tot timpul anului plin de bradis si alge, un adevarat filtru pentru apa tuturor canalalor ce se varsa in el ! Sute, poate mii de pasari plutesc lenes pe valuri. Incerc sa le prind in cadru dar motorul barcii le sperie si zboara panicate inainte sa ma apropii indeajuns...Pelicanii, mai lenesi si greoi, sunt ultimii care se ridica deasupra noastra.
Fortuna, nume bine ales ! Sa te fereasca Domnul sa te prinda o furtuna p-aici ! Datorita adancimii mici, valurile te-ar izbi din toate partile si n-ai avea nici o sansa !


Prin intortocheatele canale, garle sau ce-or mai fi, intram tot mai adanc intr-un tinut stapanit de apa si de stuf, un templu ridicat de CREATOR intru slava NATURII !
Undeva, intr-un colt, pe o limba stinghera de pamant, se gaseste un loc si pentru noi. Inconjurati din toate partile de apa, urmeaza sa ne jucam cateva zile de-a Robinsonii...


Nu suntem primiti cu paine si sare pe-un stergar, aici obiceiul locului e altul, Dunarea ne ofera unul din darurile ei...


Multumindu-i pentru ofranda, ne pregatim ceea ce ar trebui sa fie cina...


Soarele se ascunde incet, undeva dupa Muntii Macinului, lasand noaptea sa-si arunce valurile de negura peste Delta... Curand, luna va polei cu un argintiu ireal intinderile. Cohorte de tantari salbatici si feroci iau in stapanire locul, alungandu-ne in adaposturile firave oferite de plasele corturilor.
Facandu-le parca in ciuda, un acord de chitara se ridica peste bazaitul lor obsedant. O voce stinsa, cu timbru grav, ii sopteste noptii versul :

"De mult nu mai trag cu prastia-n vrabii,
De mult nu mai merg la nici o-ngropare.
Soarele apune dupa niste maguri
Si rasare in flacari din mare."


E vremea povestilor si a visului.... Vorbele se leaga usor, agatandu-se una de alta si curgand lin , aidoma fluviului. E atmosfera aceea linistita, de tabara, cand se nasc prietenii noi iar cele vechi isi cladesc temelii de stanca. Varsta se ascunde in spatele rasului si spiritul, lasand trupul mult prea ostenit de ani si doruri neuitate, isi regaseste vitalitatea unei adolescente de mult lasata-n urma....

Intr-un tarziu, pleoapele coboara grele, aducandu-ne linistea mult cautata si in sfarsit, gasita.



Dimineata, o noua zi...


Incet, incet, balta se trezeste. Mai intai, ceata ce adasta peste canale e sparta de lotcile lipovenilor. Vechi, negre si smolite, aduc putin cu nalucile vikinge, asa cum apar tacute dintre neguri. Ei sunt cei dintai prezenti pe apa, sunt "de-ai casei" si asta le e traiul. Cand soarele e deasupra trestiilor, ii urmeaza pescarii, zvarlindu-si nalucile prin unghere de stuf ori la radacini de salcii, momind stiucile din ascunzisuri. Spre amiaza apar si cei pe care balta ii suporta, sunt cei cu fitze, in salupe de j'de mii de euroi, turandu-si la maxim "jonsonurile", cei ce privesc canalele si garlele drept piste de concurs... Slava Domnului, ca nu-i intalnesti decat in weekend ! Farmecul si vraja baltii se va ascunde mereu privirii lor si probabil ca nici nu le pasa, sunt dintre cei carora natura nu le spune nimic si socotesc frumosul dupa cifrele trecute ca pret pe eticheta. Ii plang, habar n-au cat pierd !...


Ziua se sparge-n mici petice de lumina tremuratoare peste unde.
Amurg.
Dincolo de toate astea exista o lume a masinilor, a goanei dupa valori desarte, a calculelor meschine, a falselor pasiuni, a minciunii ca mod si scop, o lume de care vrei sa fugi dar esti atat de prins de ea.... Aici, nu-i decat pace sh-atata timp cat iti tii sufletul deschis, comuniunea se va realiza firesc purtandu-ti spiritul spre vremuri ancestrale, cand omul si natura erau un singur univers....


SFARSIT. FIN. THE END. KONEC.
Filmul s-a terminat. De pe malul stang, astept iar bacul la Nufarul... Delta ramane-n urma dar si ceva din noi, ceva ce n-am fi crezut ca mai avem, mai putem pierde sau darui : joaca si raset de copil, franturi de suflet curat, vise traite cu ochii deschisi.
De fapt, aceasta fuga perpetua de noi insine nu-i altceva decat o vesnica cautare... Ce suntem, ce vrem sa fim, ce putem fi ?... Sunt doar un biet ratacitor intre asfalt si cer, negasindu-mi locul nicaieri. Asta-mi spun acum, cand deja masina inghite drumul spre casa. Maine ? Maine s-ar putea sa-mi dau un alt raspuns si asta pentru ca trecutu-i viu, traind din seva prezentului. Sper si ma rog sa fie asa, ca ce am luat acum cu mine, amintirile de aici, sa nu se schimbe vreodata !
AMIN !


EPILOG.

"TOATA SUFLAREA SA-L LAUDE PE DOMNUL"
Ridicata drept multumire lui DUMNEZEU pentru ocrotirea localitatii de inundatii.

Iunie 2006

Asta sta scris pe crucea ridicata-n malul Dunarii, astia sunt oamenii, asa traiesc...