alege:

Prin grija Dr. biolog Petru Burian am adunat in aceasta pagina poze si definitii ale unor specii de pesti mai putin cunoscute dar care fac parte din fauna Romaniei si care s-au strans de-a lungul timpului pe forumul nostru. Unele sunt vechi specii europene al caror areal s-a restrans sub presiunea unor specii straine nou introduse (descrise si ele aici), altele au fost afectate de poluare si au devenit foarte rare dar ocazional mai sunt prinse de catre pescari.

Tiganusul

Tiganus (Umbra krameri); Mudminnow (eng.), Poison-chien (fran.), Lápi póc (mag.)

Conform bibliografiei, Tiganusul se mai numeste:
- Pietrisel, Pietrosel, Umbra, Batrân - localitatile dunarene,
- Peste negru - Colentina,
- Peste tiganesc -Ilfov,
- Taganus, Tiganas - Vlasca si ar mai fi.

Lungimea corpului, 10 - 12cm, max. 15cm. Specie de apa statatoare sau lent curgatoare, extrem de rezistenta la deficitul de oxigen, traieste îndeosebi în balti mici, mâloase si napadite de vegetatie, fiind prezent si în mlastini, turbarii, canale de desecare, etc. Este un peste timid, dar cu înot rapid de tip pradator, care formeaza cârduri cu numar redus de indivizi cantonati de regula în apropierea fundului apei. Are un înot caracteristic, prin folosirea alternativa a înotatoarelor pectorale si ventrale. Deoarece traieste în ape sarace în oxigen, periodic se ridica la suprafata apei pentru a înghiti aerul atmosferic din care retine oxigenul prin vasele capilare ale vezicii înotatoare. La secarea apei rezista timp îndelungat prin îngropare în mâl.
-- Desi traieste în conditii de mediu dificile, este sensibil la modificarea caracteristicilor acestuia, la ora actuala fiind o specie periclitata mai ales prin disparitia habitatelor caracteristice.
Specie strict protejata la nivel european, prin conventia de la Berna.

Lufar

Lufar (Pomatomus saltatrix); Bluefish (eng. & fran.), Makrahal, kékhal (mag.).
Dimensiuni 90 exceptional 150cm; 15-25kg. Corp alungit, mult turtit lateral, gura mare, oblica, cu maxilarul inferior mai lung decat cel superior. Solzii sunt caduci (se desprind usor). Iubitor de apa calda, se apropie de coasta doar cand temp. apei este mult mai ridicata (cam de la mijlocul lunii mai). Sub influenta curentilor de apa rece cade in amorteala. Foarte lacom, distrugand alti pesti in cantitati mai mari decat cele necesare hranirii. Se reproduce prin iunie-iulie.

Ce-a insemnat acest peste in trecut va puteti da seama din istorisirea dlui. Cezar Dan Chioibasu:
Ca unul care a si prins acest peste (cu cca 25-30 de ani in urma), mai precizez ca muscatura acestuia este de o violenta rara, drill-ul scurt dar intens, calitatile gastronomice deosebite.
Pescuiam la larg, cu linguri oscilante foarte grele (35-60gr), recuperare foarte rapida.
De pe mal, se prindeau ocazional exemplare mici, sub 20cm, la taparina de stavrizi. Era o adevarata nenorocire, dupa un atac al lufarului, aveai nevoie de alta taparina.
Pescuitul de lufar in larg, la barca, era superb, atacurile lufarilor, erau insotite de o jerba de pestisori (aterina, hamsie, sprot) care cautau sa scape, dar deveneau victimele pescarusilor care atacau din aer.
Inchipuiti-va, pescuit in largul marii albastre, printre sagetile argintii ale pestilor si furtuna pescarusilor, care de departe parea un vartej de zapada.
Ca bonus, plecai in traista cu cativa lufari de 2-3kg, dupa o partida care-ti testa toata priceperea si resursele de energie.

Ac de mare

Ac de mare (Syngnathus acus); Greater pipefish (eng.), Syngnathe aiguille (fran.), Közönséges tuhal (mag.)

Lungime maxima 47-50cm, culoare brun-verzuie cu benzi transversale de culoare mai inchisa.
Habitat: zone cu substrat nisipos sau malos, dar frecvent in ,,campurile" de iarba de mare, pana la adancimi de aprox. 20m.
Se haraneste cu mici organisme planctonice, este ovovivipar (adica se inmulteste prin oua, dar care sunt ,,clocite" in anumite cavitati ale corpului, fiind eliberati alevinii gata eclozati), ouale sunt purtate, pana la eclozare, de masculi.

Din contributiile membrilor APS:

- Noi ii spunem ac de mare (din amintirile de la Biologie- vechi de peste 40 de ani- numele latinesc cuprinde cuvantul Syngnathus), prindeam frecvent pe litoral, cu o mica plasa deasa pentru garizi, in zonele bogate in alge ( uneori aveam si surpriza unui calut de mare, alaturi de acele de mare ).
In anii trecuti, am capturat nenumarati intr-o baltoaca apreoape de lacul Golovita - zona Lunca, atunci cand ma dotam cu cativa baboi pentru pescuitul salaului.
Chiar am fost surprins, pentru ca apa era dulce-salcie, cu mare ingaduinta salmastra. (Cezar Dan Chioibasu)

- Este un peste marin din familia Singnatidelor, cu corpul lung (pâna la 35cm) si subtire, în forma de andrea acoperit cu placi osoase. Femela depune icrele intr-o punga incubatoare, situata În coada masculului, unde se face clocirea. Se întâlneste în Marea Neagra, Marea Caspica, Marea Mediterana si in Oceanul Atlantic; traieste în regiunile litorale, printre plante, tinându-se în pozitie verticala, fapt care îl face sa ramâna neobservat de catre rapitori. Nu are importanta economica. (Calin Paul)

- Conform Dr. biolog Petru Burian acest exemplar prins in Dunare:
Ac de mare - prins in Dunare

ar putea fi Syngnathus nigrolineatus a carei arie de raspandire este M. Neagra, M. Caspica si marile fluvii aferente, inclusiv Dunarea (conf. atlasului Susswasserfische / Munchen-1996; Budapest-1997).
Cateva caracteristi ale lui S. nigrolineatus :
1 -- corp extrem de alungit, acoperit cu ,,placi osoase" (7 randuri pe trunchi; 4 pe pedunculul caudal);
2 -- linia laterala este complecta;
3 -- inotatoarele abdominale lipsesc;
4 -- lungime: 15-18, max. 22cm;
Daca caracteristicile de la pct. 1, 2, 3, si multe altele puteau fi verificate, se putea face o determinare exacta a speciei, sau ,,cadem" pe alta specie !
Conf. atlasului, in aceleasi habitate, inclusiv ape salmastre si dulci, mai pot fi regasite alte 4 specii apartinatoare aceluiasi grup: Syngnathus abaster, S. acus (Acul de mare), Siphonostoma typhle si Nerophis ophidion (Ata de mare).
Habitat: zona litorala, de mica adancime si vegetatie bogata, lagune, estuare si cursul inferior al raurilor din zona (exp. Dunare, Nistru, Bug, Don, etc.);
Hrana: zooplancton, crustacei inferiori, alevini.

Murgoi baltat
Murgoi baltat

Murgoiul baltat(Pseudorasbora parva); topmouth gudgeon (eng.).

,,...Primele transporturi de icre embrionate aduse la Statiunea de Cercetari Piscicole Nucet au fost efectuate în pripa si au adus din China, alaturi de puietul celor patru specii valoroase pentru acvacultura, si alte specii, de talie mica, fara nici o valoare economica. Dintre acestea una singura s-a adaptat conditiilor de la noi - murgoiul baltat (Pseudorasbora parva), care fiind de talie mica a evadat cu usurinta din statiunea piscicola prin canalele de alimentare ce comunica cu râul Ilfov, de unde s-a raspândit în Dâmbovita si ulterior în bazinele Argesului, Ialomitei si Dunarii Inferioare. Odata ajunsa în Dunare, specia s-a raspândit relativ rapid în Delta Dunarii si în apele din Muntenia si Moldova. A fost adesea transportata de pescari dintr-o balta în alta, deoarece se prinde usor la undita, dar având o talie mica a fost mereu utilizata ca momeala vie pentru stiuca sau alti pesti rapitori, unori exemplarele neutilizate fiind aruncate în apa la sfârsitul partidei de pescuit. Prin experimentari în captivitate si cercetari în natura (Adrian Ionascu, 2003) s-a observat ca în perioada de reproducere manifesta un teritorialism de grup si un comportament agresiv excesiv de dezvoltat. În plus, pestele are un regim trofic extrem de polifag. Consuma chiar înotatoarele si mucusul celorlalte specii de pesti din ecosistemele reofile cu o biodiversitate ihtiologica ridicata, cauzând raniri grave ale musculaturii dorsale, în special în vecinatatea înotatoarei dorsale a pestilor. Toate aceste caracteristici au facut ca specia, desi de talie mica, sa se adapteze rapid în apele din întreaga tara. Murgoiul baltat a fost întâlnit pâna la limita superioara a mrenei (aproape în zona pastravului) pe râul Vâlsan (Bradet, 1992), Dâmbovita (Satic, 1997). În Moldova, pe Siret, a patruns în amonte pâna la Pascani (1995-1996). Pe râurile din Transilvania se pare ca a patruns din Ungaria, fiind scapat din helesteiele piscicole ale statiunii de piscicultura de la Szarvas, unde s-a produs probabil aceeasi succesiune de evenimente ca si la SCP Nucet." cf. Ionascu Adrian (biolog; redactor la Av. la Pescuit).

Chiscar

Chiscar (Eudontomyzon danfordi); Carpathian lamprey, Broock lamprey (eng.), Lamproie (fran.), Erdélyi ingolna (mag.)

Descriere:
Corpul lipsit de solzi, cu aspect de sarpe. Gura este lipsita de falci si perfect circulara când este complect deschisa. În spatele capului, pe fiecare parte, se observa câte sapte orificii branhiale care servesc atât pentru intrarea cât si pentru iesirea apei necesare respiratiei. Înotatoarele perechi lipsesc. Pe spate, spre coada, exista doua înotatoare dorsale, precum si o înotatoare codala, care corespunde înotatoarelor caudala si anala de la pesti .
Colorit:
Spatele este gri-albastrui sau gri-cafeniu, laturile corpului sunt gri-galbui, iar abdomenul galbui sau alb murdar.
Lungimea corpului: 20 - 22cm, max. 30cm.
Ecologie:
Chiscarul nu este de fapt un peste. El este un animal acvatic vertebrat, care face parte dintr-o grupa sistematica aparte, clasa Cyclostomata. Traieste în apele de munte, din bazinele: Crisuri, Mures, Timis, Cerna si Somes, fiind semnalat si în anumite zone ale Moldovei, în Arges, etc. Formele adulte ataca pestii din zonele respective, fixându-se pe corpul acestora cu ajutorul gurii, care actioneaza ca o ventuza. Prin rana produsa consuma tesuturile, sângele si lichidul limfactic al acestora, uneori pestele atacat fiind devorat în întregime. Se reproduce în luna august. Larvele, care au aspectul unor viermi, se retrag în zonele mâloase ale malurilor, unde se hranesc cu detritus organic si larve ale insectelor acvatice. Ele ating dimensiunile adultilor dupa 3-4 ani, când trec la modul de viata rapitor. În cazul unor populatii numeroase este daunator, deoarece omoara sau anemiaza pestii atacati, iar ranile produse se pot suprainfecta, contribuind la cresterea mortalitatii în rândul pestilor.

În tara noastra sunt cunoscute si doua specii nepradatoare:
-- în râuri de munte din Banat si Transilvania Eudontomyzon vladykovi;
-- în Moldova, Muntenia si Oltenia, la munte si în zona de deal, dar si la ses si chiar în Dunare Eudontomyzon mariae.
Adultii acestor specii se recunosc dupa înotatoarele dorsale alaturate.
Ei stau de obicei fixati pe pietre, au o viata scurta, nu se hranesc de loc, si pier imediat dupa reproducere.
Ambele specii sunt protejate la nivel european prin conventia de la Berna, iar pe teritoriul României prin Ordinul de Urgenta 236/2000.

Oblete mare

Oblete mare (Chalcalburnus chalcoides); Állasküsz (mag.), Danube bleak (eng.), Ablette de lacs (fran.)

Descriere:
Corp alungit, moderat turtit lateral, profilul dorsal si ventral putin curbat.
Capul este relativ mic, ochii sunt mari.
Gura este terminala, maxilarul inferior este puternic si usor proeminent. Coltul gurii nu ajunge la nivelul ochiului, de regula ajunge doar pana la orificiile nazale.
Solzii sunt mici si se desprind extrem de usor (relativ bine fixati, dupa V. Otel).
Nr. solzi pe linia laterala: 58-68.
Numarul de radii / inotatoare:
-- pectorale: 16-17 in total (radii simple + ramificate);
-- ventrale: 10-11 in total;
-- anala: 17-20 in total (14-17 radii ramificate), marginea analei este usor concava;
-- dorsala: 9-12 in total (8-9 radii ramificate), marginea dorsalei este relativ dreapta.
Insertia inotatoarei dorsale este posterioara insertiei ventralelor si se termina inainte de insertia analei.
Abdomenul prezinta intre inotatoarele ventrale si anus o carena, acoperita in partea anterioara cu solzi carenati (solzul carenat este usor indoit si are o muchie pe linia mediana).
Spatele este albastru-verzui, partile laterale argintii iar abdomenul alb.
Prezinta variabilitate de forma, mai ales din p.d.v. al inaltimii si al grosimii corpului.
In perioada de reproducere, masculii formeaza butoni nuptiali.
Specii asemanatoare:
-- Obletul (Alburnus alburnus) - nr. mai mic de solzi in linia laterala (47) 45-52 (53)
-- juvenilii Avatului (Aspius aspius) care se deosebesc de obletul mare prin: coltul gurii atinge sau chiar depaseste linia ochiului; marginea inotatoarei anale este puternic concava.
-- Cleanul mic (Leuciscus leuciscus); Cleanul (Leuciscus cephalus); Cleanul dungat (Leuciscus souffia agassizi); Vaduvita (Leuciscus idus); totate aceste specii au mai putin de 11 radii ramificate in inotatoarea anala.
-- Fufa (Leucaspius delineatus) 5-12 solzi pe linia laterala.
-- Babusca (Rutilus rutilus) nr. solzi / linia laterala (39) 40-43 (44); irisul portocaliu.
Lungimea corpului:
20-25, maxim 35-40 cm.
Biologie:
Obletul mare poate fi intalnit in ape curgatoare, lacuri si ape salmastre-marine, unde prefera zonele de larg si cu apa bine oxigenata.
Hrana consta predominant din elemente zooplanctonice (crustacei inferiori), dar consuma si insecte precum si alevinii altor specii.
Atinge maturitatea sexuala la 3-4 ani, iar depunerea pontei are loc in perioada aprilie-iunie.
In perioada de reproducere exemplarele din habitatul marin migreaza in raurile aferente, iar cele din lacurile colinare-piemontane in zonele litorale, putin adanci si cu bental pietros al apelor de munte.
Icrele de 1,4-1,6mm, in nr. de 15-23 mii, sunt depuse pe substratul pietros, in urma unui ,,dans" nuptial spectaculos.
Aria de raspandire a speciei:
Unele bazine hidrografice ale marilor Neagra, Azov si Caspica, precum si in bazinul hidrografic al lacului Aral. Unele populatii exclusiv dulcicole au fost descrise in zona superioara a Dunarii, raul Drava si lacul Worthi (Austria).
Importanta:
Problema este ca semnalari recente, certificate prin fotografii sau exemplare conservate dateaza dinainte de 1964, la noi fiind certificate 2 exemplare (pe Dunare la Cotul Pisicii in 1997).
In ultimii 15 ani specia nu a fost regasita in spatiul RBDD.
In Austria, Slovenia, Romania si Ucraina specia este trecuta in Cartea rosie, iar in Ungaria se considera disparuta.
Obletul mare este inclusa ca specie ocrotita in urmatoarele documente:
Conventia de la Berna, Directiva Habitate, Lista rosie IUCN, Legea 462 si Lista rosie RBDD.
Ce am putea face noi, pescarii sportivi pentru stiinta ?
-- sa avem asupra noastra descrierea de fata a caracterelor de recunoastere;
-- cand avem certitudinea ca am prins un astfel de exemplar, sa-l conservam (prin congelare, alcool 70% sau formol 40%) si sa-l predam la Muzeul Antipa