Asociatia Pescar Sportiv Articole
Amintiri,Dulci Amintiri! Partea a treia si ultimaAmintiri,Dulci Amintiri! Partea douaAmintiri,Dulci Amintiri!Aventura la stiuca a unui pescar de CrapLa cules de LucioperciLectie cu cleniRomanii au prins gustul pescariilorDELTA ...MAI ALTFELDelta Dunarii - 2008Maliuc
Legislatie Utile
Greaca - Cercani
Tipuri de pesteDespre viermusiCataloage OnlineCULINARERevisteMomeli si nadeMeteosensibilitateaVazul la pestiPesti mai putin cunoscutiCarti Specialitate
Balti
Lacul Vlasia 2Lacul BalotestiLacul Balastiera ClinceniLacul Afumati 4Lacul AfumatiLacul Stolnici 1 si 2Lacul Darvari
Foto & VideoDespre Arbitraj - Etapa I - Sarulesti
{artgal}
Dupa dificilele teste care aveau menirea de a fi siguri ca toti arbitri au inteles regulamentul de desfasurare a Turneului "Aventuri la Pescuit" (AVP), contand ca si Campionat National de Pescuit cu Momeli Artificiale, iata ca vine si ziua in care urmeaza sa primim botezul focului: 11 aprilie 2008. Adica prima etapa a competitiei. Etapa urmeaza sa se desfasoare la Sarulesti, lac devenit celebru pentru generozitatea cu care pestii onoreaza in fiecare primavara concursurile de rapitori.
Fiecare dintre arbitri cunoaste drumul la Sarulesti dar... Vedeti, exista si un dar. Nu e bine sa ne infatisam asa, oricum. Trebuie sa aratam tuturor ca APS are o ECHIPA DE ARBITRI si ca urmare trebuie sa ne prezentam ca o echipa. Disciplina sau Orgoliu? Din fiecare cate ceva, ambele insa indreptatite. Cel putin asa am apreciat noi in momentul in care Vasile si Jean, ne-au cerut sa stabilim un loc de intalnire astfel incat, in tabara de baza a concursului sa ajungem deodata, impreuna, toti arbitri nominalizati pentru acest concurs. Am considerat ca pentru a fi respectati de concurenti trebuie mai intai sa ne respectam noi intre noi. Asa incat, la ora stabilita cu organizatorii, in tabara a patruns o "caravana de masini cu arbitri".
Iar primul lucru pe care l-au facut acestia dupa sosire a fost sa "intre" in echipamentul oficial. APS a furnizat fiecarui arbitru o vesta de un portocaliu agresiv, cu dungi reflectorizante si inscriptionata cu numarul de identificare al arbitrului si sigla APS. Imaginea noastra semana cu cea a unei echipe de lucratori REBU dar important era sa putem fi observati pe apa de la mare distanta. Iar vestele portocalii, dincolo de glumele rautacioase cu care am fost intampinati, satisfac foarte bine aceasta necesitate.
Sa nu credeti ca tuturor le-a fost usor. Unora li s-au uscat gatlejurile de emotie, dar asa e in orice competitie, inceputul e mai greu.
Sosirea "in bloc" a arbitrilor la punctul de campare a devenit ulterior o regula care a avut o mare importanta in conturarea imaginii de "echipa de arbitri".
Dupa primul contact cu organizatorii, in cadrul caruia ne-am prezentat si am stabilit modalitatile de colaborare pe parcursul etapei, s-a trecut la amplasarea corturilor. Unii mai traditional...
...iar altii ceva mai demonstrativ. Ce sa facem, pescarii sunt intr-o permanenta competitie.
In scurt timp la marginea palcului de arbori rasare un mic cartier de corturi, care urma sa fie pentru doua zile sediul de campanie al arbitrilor. Se pot observa stilurile arhitectonice variate care dau farmec si culoare aparte zonei.
Odata instalat cartierul arbitrilor, inspirati probabil si de primele actiuni ale lui Oscar, mascota noastra la acest concurs, se trece la marcarea teritoriului. Printre alte motive, pentru ca ne simtim mandri de calitatea noastra de membri APS.
Pentru ca este vorba de prima implicarea a echipei de arbitri APS intr-o competitie oficiala, Vasile Mitrea, presedintele APS, tine sa fie si el de fata la prima intalnire dintre arbitri si organizatorii Turneului "Aventuri la Pescuit". Iar seful e sef si pe malul lacului. Sa traiti!
Dupa aranjarea corturilor si golirea portbagajelor de materialele necesare s-a trecut la pregatirea pentru a doua zi. Jean sau "tata Jean" pentru cei mai tineri, verifica functionarea corecta a materialelor din dotare.
In acest timp un echipaj pleaca in recunoastere pentru a face o prima evaluare a sectoarelor pe care se va desfasura etapa. Este bine sa cunoastem din timp configuratia celor trei sectoare de concurs pentru a nu bajbai a doua zi dimineata in cautarea marcajelor de demarcatie a acestora. In mod evident, Oscar nu avea cum sa lipseasca de la aceasta importanta actiune.
Dorim sa ne prezentam bine la acest concurs. Este prima noastra aparitie si vrem sa dovedim organizatorilor ca nu s-au inselat apeland la APS. Asa incat Jean ii strange pe toti arbitri pentru a participa la sedinta tehnica tinuta de organizator inaintea de inceperea concursului. Va amintiti ca vorbeam despre o ECHIPA de arbitri APS?...
Poate nu reusiti sa percepeti cate au fost de facut in acea prima seara, in conditiile in care niciunul dintre noi nu stiam cu exactitate cum trebuie montate barcile pneumatice necesare a doua zi. Ne-am intalnit pentru prima data cu motoarele electrice si deodata ne-am dat seama ca nu avem cum sa le conectam in mod sigur la baterii si ca trebuie sa improvizam. Ba, colac peste pupaza, constatam ca nici baterii nu avem suficiente. Asta este, mai dam jos de pe masinile personale cateva baterii. Unii injura in surdina umfland barcile cu pompa de picior, altii le tin isonul carand acumulatorii, in timp ce al treilea grup se lupta cu un imens maldar de veste de salvare ce trebuie impartite concurentilor.
Acum putem sa recunoastem ca pentru cateva clipe ne-am simtit coplesiti. Erau prea multe probleme cu care ne confruntam pentru prima data. Si iata ca, pana la urma, spiritul de echipa isi face simtita prezenta. Injuraturile mormaite in barba de fiecare in parte se transforma incet in haz de necaz si in cuvinte de incurajare pentru cel de alaturi. "Hai mai, ca n-o fi barca asta mai desteapta decat noi!" sau "Asteapta sa prind si eu de acumulatorul ala!"... si brusc atmosfera se destinde. Increderea si buna dispozitie revin si munca parca se face mai usor. In mod sigur au avut si sponsorii aportul lor la depasirea acestui moment de cumpana.
Iata cum, pana la urma, inaintea prabusirii in corturile ce urmau sa ne fie casa pentru doua nopti, am mai gasit suficient ragaz pentru cateva momente de relaxare, in care sa ne umplem plamanii de aerul curat ce ne inconjura si sa ne bucuram ca suntem impreuna.
Asa cum spuneam, a contribuit la asta si sponsorul si costita de pruna adusa de acasa si cei cativa mici aruncati in viteza pe un gratar. Pentru ca "asa-i romanul cand se veseleste"!
"Dimineata devreme..." - e o bijuterie muzicala al lui Alexandru Andries. In cazul nostru a fost momentul in care, inca inainte de a se lumina de ziua, am iesit din corturi. Unii pentru ca asa au reglat ceasul biologic iar ceilalti... pentru ca au avut grija acei "unii" sa-i trezeasca pe toti.
Cred ca va dati seama ca e doar putina autocompatimire. Ne obliga oricum programul sa fim deja echipati pe la ora 6. Asa incat, impinsi de diverse necesitati, ne pierdem printre tufisurile de pe malul lacului.
Aici insa ne astepta o intamplare de neuitat. In lumina slaba a diminetii apa fierbe. A crescut in ultimele zile si a acoperit pajistea de la malul lacului. Aflati in bataie, mii de carasi forfotesc in iarba de la mal intr-un dans venit de dincolo de timp si spatiu. Nimic nu-i opreste si pare ca nimic nu-i poate deranja. In valtoarea dansului unii urca cu totul pe mal zbatandu-se apoi din greu sa revina in apa.
Aveam impresia ca as putea sa-i culeg si cu paharul daca n-ar fi fost prea mari. Am intrat in apa pana la glezna dar prezenta mea nu a afectat cu nimic lupta pentru perpetuarea speciei. Lovindu-se de picioarele mele, masculii ma ignorau, continuand sa impunga femelele, izbindu-le si impingandu-le pana pe mal. Pe zeci de metri in dreapta si in stanga mea apa forfotea in aceasta ancestrala chemare. Lumina slaba si difuza, linistea diminetii din mijlocul Baraganului si batalia purtata practic in jurul meu mi-au dat impresia ca sunt intr-un alt timp, undeva la inceput de lume, unde sunt un intrus si nu am ce cauta. Asa incat m-am retras in liniste spre corturi, incercand sa respect efortul naturii de a mentine specia in limite viabile.
Odata ridicata pacla noptii o alta surpriza ne asteapta. De la momentul retragerii noastre spre corturi si pana dimineata, pe malul lacului crescuse un intreg oras.
Si asa cum ii sede bine oricarui oras asezat pe malul apei, la picioarele lui, o frumoasa flotila se pregatea de expeditie. Intre navele ancorate in port se aflau si cuirasatele arbitrilor. Sa nu credeti ca glumesc. Abia in dimineata de duminica ne-am dat seama cu adevarat ca termenul de cuirasat nu e deloc o exagerare.
In fine se decide ca e timpul intrarii pe apa. Concurenti si arbitri isi ocupa locurile in barci si pornesc spre punctele de adunare pentru start. Unii pe cont propriu...
...altii, care aveau distante mai mari de parcurs, tractati de barcile cu motoare termice.
O dimineata superba de primavara se desfasoara incet peste noi. Tensiunea este la cote maxime pentru toti participantii. Concurentii sunt la prima etapa din aceasta competitie iar majoritatea arbitrilor sunt la ... prima lor etapa.
Si ca totul sa fie in ton cu competitia, pe parcursul acestei prime manse ne lovim de situatii neasteptate pe care trebuie sa le rezolvam "din mers". Acum, inainte de start, constatam ca statiile de emisie-receptie luate pentru a tine legatura intre noi nu acopera distanta dintre cele trei sectoare, astfel incat arbitri sectorului 2 se transforma in statie de preluare-retransmitere. Reusim astfel sa ne coordonam in asa fel incat sa anuntam inceperea concursului simultan pe cele trei sectoare.
Si iata ca in sfarsit se da startul!!! Zgomotul fluierelor se intinde peste tot lacul si pentru a evita orice neintelegere, fiecare arbitru inalta cartonul verde. A inceput prima mansa...
La auzul fluierelor concurentii se avanta spre larg. Cu motoarele turate la maximum gonesc in viteza spre locurile stiute sau doar banuite a tine mult peste. E important cine ajunge primul acolo.
Prima mansa de concurs ne-a adus satisfactia unor capturi numeroase si frumoase. Arbitri, atat pe apa cat si pe mal, masoara de zor pe toate cele 3 sectoare iar lupta se anunta acerba. O multime de salai se insira pe carabinele concurentilor iar arbitri alearga, mai bine zis vaslesc, de la un concurent la altul. Odata masurat, fiecare peste este eliberat si supravegheat pentru a fi siguri ca se intoarce in mediul sau in siguranta.
Asa cum ne asteptam se incearca si tentative de negociere cu arbitri. "Hai dom'le, pentru 1 (un) milimetru nu-mi punctezi pestele?" NU! Arbitri sunt hotarati sa respecte intru totul litera regulamentului. Unii concurenti se supara. Asta e, o sa le treaca. Si intr-adevar le-a trecut. La sfarsitul concursului Ovidiu Ristivan recunoaste: "Eu am fost unul din cei care nu am putut puncta un peste de 39,9 cm. M-am suparat initial dar apoi am constientizat ca arbitrul aplica regulamentul in mod corect. Si am avut convingerea ca daca procedeaza asa cu mine, va proceda la fel cu toti, fara partinire. Au fost astfel eliminate din start o multime de suspiciuni."
Cum e si firesc apar si capturile capitale. O stiuca depaseste lungimea jgheabului de masurare si marturisesc ca nici acum nu stiu cum a masurat arbitrul in cauza cei cativa centimetri care au depasit lungimea de un metru a jgheabului. Se noteaza la capitolul "De rezolvat pentru etapele viitoare". Ce sa facem, ne adaptam si invatam din mers. Suntem constienti ca vom mai descoperi multe detalii scapate din vedere sau lucruri care vor trebui remediate pentru etapele urmatoare. V-ati pierdut rabdarea? Sunteti curiosi? Ce, n-ati mai vazut stiuca de 101 cm ?
Uite ca m-am inselat. Era vorba "doar" de 1cm peste metrul jgheabului. Dar chiar asa, oare cum l-o fi masurat?
Descoperim ca nu avem carabine pentru a ne ancora de barcile concurentilor in timpul masurarii. "De rezolvat pentru etapele viitoare"... Printre noi isi fac aparitia barci cu fotografi si reporteri. Au voie? Nu au voie? Regulamentul nu specifica nimic. Acum ii lasam sa-si faca munca dar pentru viitor trebuie discutat cu LRS desi stim cu totii povestea cu presa care e a patra putere...
Iar printre toate astea... ochii la concurenti! Sa pastreze distanta regulamentara, sa se deplaseze in mod corect, sa nu pescuiasca in afara perimetrului stabilit, sa foloseasca doar momeli artificiale etc., etc. Era sa uit un aspect important! Sa te apropii de ei astfel incat sa-i deranjezi cat mai putin.
Emotionat si coplesit de responsabilitatea de a face tot ce este necesar pentru a asigura o prestatie cat mai buna a echipei de arbitri, tata Jean alearga de-a lungul malului de la un sector la altul dand sfaturi, fie prin statie, fie arbitrilor de pe mal. A facut, in cele doua zile de concurs cateva zeci de kilometri. "Am febra musculara, dureri de mijloc si alte "beneficii" ale tineretii, dar ca si voi sunt fericit", avea sa ne marturiseasca el a doua zi dupa terminarea concursului.
Il vedeti, acolo sus pe mal. Ce v-am povestit despre vestele portocalii care trebuie observate de la mare distanta?
In sfarsit se apropie timpul de inchidere a mansei. Din nou sectorul 2 devine releu de comunicare. Important este insa ca reusim. Poate ca statiile de emisie-receptie nu acopera distanta necesara dar fluierele de final se aud simultan pe tot lacul. Toti arbitri fac ultimele masuratori si completeaza fise. In scurt timp toti concurentii se retrag la locul de campare.
Constatam ca desi dimineata am intrat primii pe lac acum iesim ultimii. Va deveni una din constantele activitatii noastre. Intram mereu printre primii pe apa si iesim ultimii.
In orasul de la mal activitatea e in toi. Organizatorul, West Spinning Brigade, este dincolo de asteptari. Mesele inconjurate de concurenti infometati se umplu cu mancare ardeleneasca. Unii o apreciaza, altii mai putin, mai ales regatenii dar ... foamea e un bun bucatar. Farfuriile cu gulas delicios sunt la randul lor inconjurate de pahare mari cu bere. Concurenti si arbitri deopotriva isi exerseaza talentele de conducator de draft la standul organizat de sponsorul Ciuc. Pentru toti, un moment de relaxare binemeritata.
Pentru toti? Am gresit!!! In timpul acesta Jean munceste din greu la aranjarea fiselor de masuratori impreuna cu reprezentantul organizatorilor, pentru a pune la punct primul clasament intermediar.
Daca mai ramane mancare mananca si el, daca nu... ramane pe deseara. Asta este! Oare chiar asa??? Pai atunci cum ramane cu spiritul de echipa? La terminarea predarii fiselor de masuratori Jean se trezeste cu vreo patru portii puse deoparte de colegi. Bineinteles insotite de paharele aferente. E prea mult? N-are nimic, se gaseste cine sa se ocupe si de portiile in plus.
Deocamdata ne indreptam catre o binemeritata siesta. Un intermezzo intre cele doua manse de sambata care sa ne permita reimprospatarea fortelor. Sau cel putin asa ne propusesem noi, in conformitate cu programul anuntat dar socoteala de acasa... Aflam aproape in ultima clipa ca programul a fost devansat pentru ca noaptea sa nu surprinda concurentii pe apa. Asa ca fuga in barci si la munca!
Mansa a doua a fost o continuare a bataliei de dimineata. S-a prins bine pe toate sectoarele asa incat au avut de lucru si arbitri aflati in barci si cei de pe mal. Salaii de Sarulesti isi fac datoria si se prezinta in numar neasteptat de mare la intalnirea cu concurentii. Nimic deosebit fata de mansa intai. Poate doar dorinta unora dintre concurenti, mai ales cei sositi din zonele nordice de a se poza cu frumoasele capturi.
Vali este chemat la o masuratoare. Prada frumoasa, vreo 6-7 salai insirati pe sfoara cu carabine ofera o imagine de invidiat pentru orice amator de pescuit. Arbitrul isi pregateste fisa de masuratori cand concurentul il interpeleaza cu o rugaminte:
- Domnule, fa-mi si mie o poza cu toti pestii astia ca n-or sa ma creada cei de acasa.
Amabil, Vali ii face omului cateva fotografii, incercand sa prinda legatura cu pesti in toata splendoarea ei.
- Stai putin ca nu s-au vazut bine astia mai mari. Mai fa-mi una asa, cand il tin in mana pe asta frumos.
Se mai face o fotografie, ca de, omul e fericit si e pacat sa-i strici bucuria.
- Stai ca nu eram atent, tocmai ma uitam in alta parte si nu se vede foarte bine fata mea. Te rog mai fa-mi 2-3 poze. Sa fie una si dintr-o parte.
Se fac pozele si asa si din partea cealalta, si cu pestii in barca si cu trofeul in mana iar minutele se scurg, fisa nu este inca completata si Vali incepe sa-si piarda rabdarea.
- Te rog eu, mai fa-mi si asa, cu salaul din fata, o poza speciala pentru soacra-mea ca mereu zice ca merg la pescuit degeaba.
Deja clocotind, Vali face si poza cu pricina. Te pui cu soacrele? Deja facuse cateva zeci de poze pentru fericitul concurent.
- Stii ce te mai rog...
- Nu ma mai rogi nimic! explodeaza bietul Vali ajuns la disperare. Da pestii la masurat! Eu sunt arbitru nu fotograf!
Credeti ca am exagerat? Nu stiu. Este povestirea lui Vali si el se jura ca a facut cateva zeci de fotografii.
Seara se lasa incet peste lac si vine momentul inchiderii mansei. Ati inteles deja... releu echipa de pe sectorul 2, fluier final concomitent pe toate cele 3 sectoare. S-a incheiat prima zi de arbitraj a ECHIPEI de arbitri APS. Trebuie sa intelegeti ca nu degeaba am insistat pe echipa.
Ultimele barci sosite la mal sunt ale arbitrilor. Acestia sunt asteptati de colegii care ii ajuta sa acosteze si sa debarce materialele utilizate. Este intuneric deja si abia asteptam sa ne odihnim. Ei, nici chiar asa. Acumulatorii trebuie demontati si dusi la incarcat, statiile de emisie-receptie la fel. Din fericire generatorul nu este foarte departe dar... nu mai sunt locuri. Concurentii sositi la mal inaintea arbitrilor au ocupat toate prizele. Alergam panicati de la un cort la altul. Intr-un final se mai gaseste un prelungitor in care reusim sa ne cuplam si noi bateriile la redresoare. Pentru azi munca s-a terminat. Ne spalam pe maini si incercam sa ne oblojim cumva zecile de zgarieturi si intepaturi produse de numerosii salai masurati de fiecare dintre noi.
Noaptea s-a lasat peste mica localitate improvizata pe malul lacului Sarulesti. La fel ca la pranz, bucatarii ardeleni ai organizatorilor au fost la superlativ. Efortul acestora, bine armonizat cu cel al sponsorului Ciuc, a destins atmosfera din jurul meselor asezate sub umbrelele de pe malul lacului. Un adevarat centru social al "localitatii". Se discuta despre concurs, despre pescuit, despre scule, despre pasiunea care ne-a reunit pe toti in acest frumos loc.
Incet lumea se retrage spre corturi. Arbitri se retrag in micul lor cartier dar, pentru ca peste toata oboseala s-a asternut o senzatie de multumire, corturile mai pot astepta putin. Asa incat, ramasi intre noi, mai schimbam opinii, mai impartasim din experienta zilei de concurs si din cea, mult mai lunga, de pescari. Alaturi, George mangaie corzile chitarei cantandu-ne in surdina despre o padure nebuna. Oboseala ne toropeste, sucul de struguri adus de acasa se imputineaza iar miezul noptii ne gaseste depanand amintiri...
- La culcare toata lumea! La cinci si jumatate e desteptarea!
Jean, cu responsabilitatea pe umeri, si-a pastrat luciditatea. Asta e, la culcare.
Duminica dimineata, in timp ce cei de acasa se rasucesc in pat pentru partea cea mai dulce a somnului, noi ne trezim pe intuneric, grabiti sa apucam o gura de cafea inaintea intrarii pe apa. O dimineata rece si amenintatoare ne intampina la iesirea din corturi, asa incat, cel putin pentru o vreme, vestele portocalii dispar sub hainele groase.
Din pacate ziua continua in acelasi fel cum a inceput. Vantul se napusteste peste lac punand pe ganduri concurenti si arbitri deopotriva. Apa agitata pare din ce in ce mai neprietenoasa. Totusi, incalziti putin de cafeaua pusa la dispozitie de organizatori, lumea isi face curajul necesar pentru a se avanta in larg.
O vreme lucrurile par a se desfasura normal. Ici acolo se mai prinde cate un salau dar incet, incet oamenii sunt depasiti de vitregia vremii. Vantul se inteteste, valurile cresc din ce in ce mai tare asa incat in scurt timp toate barcile sunt pline de apa. Concurentii care au deja experienta unor situatii similare au venit pregatiti cu ancore grele care le permit stationarea in locul dorit. Altii insa sunt impinsi de vant astfel incat pescuitul devine aproape imposibil. Iar arbitrii...
Oooofff... Arbitrii, ce sa mai spunem despre ei. Lipsiti de ancore, cei aflati in barcile pneumatice sunt nevoiti sa renunte la incercarea de a sta pe apa. Se convine prin statie iesirea arbitrilor la mal, de unde se va continua supravegherea concurentilor, urmand ca masurarile sa se faca la iesirea concurentilor de pe apa. Arbitrii aflati in barci de fibra mai continua o vreme lupta cu vantul. Cuirasatele despre care vorbeam ceva mai inainte se dovedesc imposibil de manevrat din vasle. Vantul puternic se propteste in suprafata lor mare si le impinge unde vrea. George Banciu, cel mai incapatanat in a ramane pe apa, iese in final ud pana in cele mai intime locuri.
Pe la jumatatea mansei cel putin o treime din concurenti au iesit de pe lac iar cei ramasi fac eforturi disperate pentru a incerca sa mai puncteze. Cativa dintre ei solicita permisiunea arbitrilor de a iesi pe mal pentru a incerca sa improvizeze ancore. Considerand ca se afla intr-o situatie acoperita de regulament, li se permite acest lucru. Unii dintre ei chiar reusesc sa gaseasca bolovani suficient de grei pentru a fi folositi dar... pana la urma niciunul nu mai are puterea de a reintra pe apa.
Insirati de-a lungul malului, arbitri fluiera in cele din urma sfarsitul mansei. Pancartele rosii se ridica pentru a marca finalul mansei numarul trei si implicit al etapei Sarulesti din Turneul "Aventuri la Pescuit". Concurentii aflati inca pe apa pornesc spre mal. Vor avea nevoie de mult timp pana sa ajunga.
Masurarile s-au terminat, fisele au fost predate si se lucreaza la centralizarea lor si stabilirea clasamentului etapei. Este duminica la pranz si multi concurenti au de strabatut sute de kilometri pana acasa. Unii dintre acestia, mai grabiti, au renunta si la delicioasa masa de pranz si la festivitatea de premiere. Noua ni s-a parut firesc sa participam la aceasta festivitate si sa onoram prin prezenta noastra momentul de triumf al invingatorilor. Cinste lor!
Acest atitudine va deveni de asemenea o constanta in activitatea noastra ulterioara. TOTI arbitri participa la festivitatea de premiere.
Ca o recunoastere a efortului depus de echipa de arbitri primim si noi multumiri din partea organizatorilor. Este micul nostru moment de satisfactie. Poate meritam mai mult. Oare? In general despre arbitri se vorbeste doar atunci cand gresesc. Daca nimeni nu comenteaza nimic, inseamna ca arbitri si-au facut bine treaba.
Partea oficiala a competitiei s-a terminat. Ultimii concurenti ramasi isi demonteaza corturile. Noi ne-am adunat in micul nostru cartier pentru o scurta discutie de bilant dar suntem intrerupti de un concurent. Suntem felicitati pentru prestatie si ni se multumeste pentru contributia avuta la buna desfasurarea concursului.
Incet orasul s-a golit. S-a golit? A disparut! Centrul social s-a golit, butoaiele s-au golit, pajistea s-a golit...
Am ramas noi sa strangem si sa aranjam vestele de salvare pentru urmatorul concurs.
E randul nostru sa desfacem corturile, sa impachetam totul si sa pornim catre case.
Heeeeii! Nici chiar asa! Unde va grabiti? Da' poza de grup? Ati uitat de poza de grup? Cum sa plecam fara o poza de grup? Mai reusim sa retinem 2-3 concurenti intarziati pe care ii rugam sa "ne traga" si pe noi intr-o poza. Asa ca... tac!
Stai ca nu e bine asa. George tocmai se aplecase, ca nu da bine cutia de bere in poza de grup. Mai fa una te rog! Tac...
Nu, ma, nici asta! Nici cu tigara nu merge! O poza de grup, ce dracu, una oficiala de tot! Tac...
Ei, asa da! Vezi ca se poate? Se vede tot grupul, se vede Oscar, intr-o pozitie maiestuoasa, se vad corturile, se vad vestele de salvare, se vad masinile pregatite de drum, daca va uitati mai bine sub corcodus se vede si sacul in care ne-am strans toate gunoaiele. Pentru ca, asa cum stiti deja din atatea actiuni, una din devizele noastre este "nicio urma in urma noastra". Un ochi mai atent poate observa chiar si oboseala de pe chipurile noastre... dar si satisfactia. A fost bine!
Si cred ca nu trebuie sa fii un fin observator ca sa sesizezi elementul esential care a adunat toate acestea la un loc: ASOCIATIA PESCAR SPORTIV.
Epilog
Ecourile prestatiei echipei de arbitri APS la acest concurs nu au intarziat sa apara.
"A fost un concurs care a excelat in organizare si arbitraj..." afirma, in numarul 70 al revistei Aventuri la Pescuit, Dan Iercosan, castigatorul etapei de la Sarulesti.
In acelasi numar al revistei, in finalul articolului sau "Salau pe puncte - Turneul Aventuri la pescuit - Cupa WSB", la subtitlul "Inceput cu dreptul", Petre German precizeaza, referitor la echipa de arbitri:
"Etapa organizata de WSB la Sarulesti a fost probabil prima care nu a starnit nici un comentariu legat de arbitri si arbitraj. Protocolul semnat de Liga Romana de Spinning cu Asociatia Pescar Sportiv prin care aceasta din urma este delegata sa arbitreze toate etapele turneului, pare cea mai buna solutie pentru a evita discutiile contradictorii legate de acest subiect."
"Drumul de 1000 de li incepe cu primul pas" spune un vechi proverb chinezesc. Este adevarat, dar e la fel de important ca acest prim pas sa fie facut cu dreptul. Si avem toate motivele sa fim convinsi ca am reusit asta.
Dupa cum se poate observa a fost un debut promitator. Acum insa suntem obligati sa confirmam. Si unde putem face acest lucru daca nu la urmatorul concurs, la Valea Argovei?
Pentru echipa de arbitri a APS
Mihai Vinturache
Fotografii puse la dispozitie de
George Tomescu
Vali Coff
Fiecare dintre arbitri cunoaste drumul la Sarulesti dar... Vedeti, exista si un dar. Nu e bine sa ne infatisam asa, oricum. Trebuie sa aratam tuturor ca APS are o ECHIPA DE ARBITRI si ca urmare trebuie sa ne prezentam ca o echipa. Disciplina sau Orgoliu? Din fiecare cate ceva, ambele insa indreptatite. Cel putin asa am apreciat noi in momentul in care Vasile si Jean, ne-au cerut sa stabilim un loc de intalnire astfel incat, in tabara de baza a concursului sa ajungem deodata, impreuna, toti arbitri nominalizati pentru acest concurs. Am considerat ca pentru a fi respectati de concurenti trebuie mai intai sa ne respectam noi intre noi. Asa incat, la ora stabilita cu organizatorii, in tabara a patruns o "caravana de masini cu arbitri".
Iar primul lucru pe care l-au facut acestia dupa sosire a fost sa "intre" in echipamentul oficial. APS a furnizat fiecarui arbitru o vesta de un portocaliu agresiv, cu dungi reflectorizante si inscriptionata cu numarul de identificare al arbitrului si sigla APS. Imaginea noastra semana cu cea a unei echipe de lucratori REBU dar important era sa putem fi observati pe apa de la mare distanta. Iar vestele portocalii, dincolo de glumele rautacioase cu care am fost intampinati, satisfac foarte bine aceasta necesitate.
Sa nu credeti ca tuturor le-a fost usor. Unora li s-au uscat gatlejurile de emotie, dar asa e in orice competitie, inceputul e mai greu.
Sosirea "in bloc" a arbitrilor la punctul de campare a devenit ulterior o regula care a avut o mare importanta in conturarea imaginii de "echipa de arbitri".
Dupa primul contact cu organizatorii, in cadrul caruia ne-am prezentat si am stabilit modalitatile de colaborare pe parcursul etapei, s-a trecut la amplasarea corturilor. Unii mai traditional...
...iar altii ceva mai demonstrativ. Ce sa facem, pescarii sunt intr-o permanenta competitie.
In scurt timp la marginea palcului de arbori rasare un mic cartier de corturi, care urma sa fie pentru doua zile sediul de campanie al arbitrilor. Se pot observa stilurile arhitectonice variate care dau farmec si culoare aparte zonei.
Odata instalat cartierul arbitrilor, inspirati probabil si de primele actiuni ale lui Oscar, mascota noastra la acest concurs, se trece la marcarea teritoriului. Printre alte motive, pentru ca ne simtim mandri de calitatea noastra de membri APS.
Pentru ca este vorba de prima implicarea a echipei de arbitri APS intr-o competitie oficiala, Vasile Mitrea, presedintele APS, tine sa fie si el de fata la prima intalnire dintre arbitri si organizatorii Turneului "Aventuri la Pescuit". Iar seful e sef si pe malul lacului. Sa traiti!
Dupa aranjarea corturilor si golirea portbagajelor de materialele necesare s-a trecut la pregatirea pentru a doua zi. Jean sau "tata Jean" pentru cei mai tineri, verifica functionarea corecta a materialelor din dotare.
In acest timp un echipaj pleaca in recunoastere pentru a face o prima evaluare a sectoarelor pe care se va desfasura etapa. Este bine sa cunoastem din timp configuratia celor trei sectoare de concurs pentru a nu bajbai a doua zi dimineata in cautarea marcajelor de demarcatie a acestora. In mod evident, Oscar nu avea cum sa lipseasca de la aceasta importanta actiune.
Dorim sa ne prezentam bine la acest concurs. Este prima noastra aparitie si vrem sa dovedim organizatorilor ca nu s-au inselat apeland la APS. Asa incat Jean ii strange pe toti arbitri pentru a participa la sedinta tehnica tinuta de organizator inaintea de inceperea concursului. Va amintiti ca vorbeam despre o ECHIPA de arbitri APS?...
Poate nu reusiti sa percepeti cate au fost de facut in acea prima seara, in conditiile in care niciunul dintre noi nu stiam cu exactitate cum trebuie montate barcile pneumatice necesare a doua zi. Ne-am intalnit pentru prima data cu motoarele electrice si deodata ne-am dat seama ca nu avem cum sa le conectam in mod sigur la baterii si ca trebuie sa improvizam. Ba, colac peste pupaza, constatam ca nici baterii nu avem suficiente. Asta este, mai dam jos de pe masinile personale cateva baterii. Unii injura in surdina umfland barcile cu pompa de picior, altii le tin isonul carand acumulatorii, in timp ce al treilea grup se lupta cu un imens maldar de veste de salvare ce trebuie impartite concurentilor.
Acum putem sa recunoastem ca pentru cateva clipe ne-am simtit coplesiti. Erau prea multe probleme cu care ne confruntam pentru prima data. Si iata ca, pana la urma, spiritul de echipa isi face simtita prezenta. Injuraturile mormaite in barba de fiecare in parte se transforma incet in haz de necaz si in cuvinte de incurajare pentru cel de alaturi. "Hai mai, ca n-o fi barca asta mai desteapta decat noi!" sau "Asteapta sa prind si eu de acumulatorul ala!"... si brusc atmosfera se destinde. Increderea si buna dispozitie revin si munca parca se face mai usor. In mod sigur au avut si sponsorii aportul lor la depasirea acestui moment de cumpana.
Iata cum, pana la urma, inaintea prabusirii in corturile ce urmau sa ne fie casa pentru doua nopti, am mai gasit suficient ragaz pentru cateva momente de relaxare, in care sa ne umplem plamanii de aerul curat ce ne inconjura si sa ne bucuram ca suntem impreuna.
Asa cum spuneam, a contribuit la asta si sponsorul si costita de pruna adusa de acasa si cei cativa mici aruncati in viteza pe un gratar. Pentru ca "asa-i romanul cand se veseleste"!
"Dimineata devreme..." - e o bijuterie muzicala al lui Alexandru Andries. In cazul nostru a fost momentul in care, inca inainte de a se lumina de ziua, am iesit din corturi. Unii pentru ca asa au reglat ceasul biologic iar ceilalti... pentru ca au avut grija acei "unii" sa-i trezeasca pe toti.
Cred ca va dati seama ca e doar putina autocompatimire. Ne obliga oricum programul sa fim deja echipati pe la ora 6. Asa incat, impinsi de diverse necesitati, ne pierdem printre tufisurile de pe malul lacului.
Aici insa ne astepta o intamplare de neuitat. In lumina slaba a diminetii apa fierbe. A crescut in ultimele zile si a acoperit pajistea de la malul lacului. Aflati in bataie, mii de carasi forfotesc in iarba de la mal intr-un dans venit de dincolo de timp si spatiu. Nimic nu-i opreste si pare ca nimic nu-i poate deranja. In valtoarea dansului unii urca cu totul pe mal zbatandu-se apoi din greu sa revina in apa.
Aveam impresia ca as putea sa-i culeg si cu paharul daca n-ar fi fost prea mari. Am intrat in apa pana la glezna dar prezenta mea nu a afectat cu nimic lupta pentru perpetuarea speciei. Lovindu-se de picioarele mele, masculii ma ignorau, continuand sa impunga femelele, izbindu-le si impingandu-le pana pe mal. Pe zeci de metri in dreapta si in stanga mea apa forfotea in aceasta ancestrala chemare. Lumina slaba si difuza, linistea diminetii din mijlocul Baraganului si batalia purtata practic in jurul meu mi-au dat impresia ca sunt intr-un alt timp, undeva la inceput de lume, unde sunt un intrus si nu am ce cauta. Asa incat m-am retras in liniste spre corturi, incercand sa respect efortul naturii de a mentine specia in limite viabile.
Odata ridicata pacla noptii o alta surpriza ne asteapta. De la momentul retragerii noastre spre corturi si pana dimineata, pe malul lacului crescuse un intreg oras.
Si asa cum ii sede bine oricarui oras asezat pe malul apei, la picioarele lui, o frumoasa flotila se pregatea de expeditie. Intre navele ancorate in port se aflau si cuirasatele arbitrilor. Sa nu credeti ca glumesc. Abia in dimineata de duminica ne-am dat seama cu adevarat ca termenul de cuirasat nu e deloc o exagerare.
In fine se decide ca e timpul intrarii pe apa. Concurenti si arbitri isi ocupa locurile in barci si pornesc spre punctele de adunare pentru start. Unii pe cont propriu...
...altii, care aveau distante mai mari de parcurs, tractati de barcile cu motoare termice.
O dimineata superba de primavara se desfasoara incet peste noi. Tensiunea este la cote maxime pentru toti participantii. Concurentii sunt la prima etapa din aceasta competitie iar majoritatea arbitrilor sunt la ... prima lor etapa.
Si ca totul sa fie in ton cu competitia, pe parcursul acestei prime manse ne lovim de situatii neasteptate pe care trebuie sa le rezolvam "din mers". Acum, inainte de start, constatam ca statiile de emisie-receptie luate pentru a tine legatura intre noi nu acopera distanta dintre cele trei sectoare, astfel incat arbitri sectorului 2 se transforma in statie de preluare-retransmitere. Reusim astfel sa ne coordonam in asa fel incat sa anuntam inceperea concursului simultan pe cele trei sectoare.
Si iata ca in sfarsit se da startul!!! Zgomotul fluierelor se intinde peste tot lacul si pentru a evita orice neintelegere, fiecare arbitru inalta cartonul verde. A inceput prima mansa...
La auzul fluierelor concurentii se avanta spre larg. Cu motoarele turate la maximum gonesc in viteza spre locurile stiute sau doar banuite a tine mult peste. E important cine ajunge primul acolo.
Prima mansa de concurs ne-a adus satisfactia unor capturi numeroase si frumoase. Arbitri, atat pe apa cat si pe mal, masoara de zor pe toate cele 3 sectoare iar lupta se anunta acerba. O multime de salai se insira pe carabinele concurentilor iar arbitri alearga, mai bine zis vaslesc, de la un concurent la altul. Odata masurat, fiecare peste este eliberat si supravegheat pentru a fi siguri ca se intoarce in mediul sau in siguranta.
Asa cum ne asteptam se incearca si tentative de negociere cu arbitri. "Hai dom'le, pentru 1 (un) milimetru nu-mi punctezi pestele?" NU! Arbitri sunt hotarati sa respecte intru totul litera regulamentului. Unii concurenti se supara. Asta e, o sa le treaca. Si intr-adevar le-a trecut. La sfarsitul concursului Ovidiu Ristivan recunoaste: "Eu am fost unul din cei care nu am putut puncta un peste de 39,9 cm. M-am suparat initial dar apoi am constientizat ca arbitrul aplica regulamentul in mod corect. Si am avut convingerea ca daca procedeaza asa cu mine, va proceda la fel cu toti, fara partinire. Au fost astfel eliminate din start o multime de suspiciuni."
Cum e si firesc apar si capturile capitale. O stiuca depaseste lungimea jgheabului de masurare si marturisesc ca nici acum nu stiu cum a masurat arbitrul in cauza cei cativa centimetri care au depasit lungimea de un metru a jgheabului. Se noteaza la capitolul "De rezolvat pentru etapele viitoare". Ce sa facem, ne adaptam si invatam din mers. Suntem constienti ca vom mai descoperi multe detalii scapate din vedere sau lucruri care vor trebui remediate pentru etapele urmatoare. V-ati pierdut rabdarea? Sunteti curiosi? Ce, n-ati mai vazut stiuca de 101 cm ?
Uite ca m-am inselat. Era vorba "doar" de 1cm peste metrul jgheabului. Dar chiar asa, oare cum l-o fi masurat?
Descoperim ca nu avem carabine pentru a ne ancora de barcile concurentilor in timpul masurarii. "De rezolvat pentru etapele viitoare"... Printre noi isi fac aparitia barci cu fotografi si reporteri. Au voie? Nu au voie? Regulamentul nu specifica nimic. Acum ii lasam sa-si faca munca dar pentru viitor trebuie discutat cu LRS desi stim cu totii povestea cu presa care e a patra putere...
Iar printre toate astea... ochii la concurenti! Sa pastreze distanta regulamentara, sa se deplaseze in mod corect, sa nu pescuiasca in afara perimetrului stabilit, sa foloseasca doar momeli artificiale etc., etc. Era sa uit un aspect important! Sa te apropii de ei astfel incat sa-i deranjezi cat mai putin.
Emotionat si coplesit de responsabilitatea de a face tot ce este necesar pentru a asigura o prestatie cat mai buna a echipei de arbitri, tata Jean alearga de-a lungul malului de la un sector la altul dand sfaturi, fie prin statie, fie arbitrilor de pe mal. A facut, in cele doua zile de concurs cateva zeci de kilometri. "Am febra musculara, dureri de mijloc si alte "beneficii" ale tineretii, dar ca si voi sunt fericit", avea sa ne marturiseasca el a doua zi dupa terminarea concursului.
Il vedeti, acolo sus pe mal. Ce v-am povestit despre vestele portocalii care trebuie observate de la mare distanta?
In sfarsit se apropie timpul de inchidere a mansei. Din nou sectorul 2 devine releu de comunicare. Important este insa ca reusim. Poate ca statiile de emisie-receptie nu acopera distanta necesara dar fluierele de final se aud simultan pe tot lacul. Toti arbitri fac ultimele masuratori si completeaza fise. In scurt timp toti concurentii se retrag la locul de campare.
Constatam ca desi dimineata am intrat primii pe lac acum iesim ultimii. Va deveni una din constantele activitatii noastre. Intram mereu printre primii pe apa si iesim ultimii.
In orasul de la mal activitatea e in toi. Organizatorul, West Spinning Brigade, este dincolo de asteptari. Mesele inconjurate de concurenti infometati se umplu cu mancare ardeleneasca. Unii o apreciaza, altii mai putin, mai ales regatenii dar ... foamea e un bun bucatar. Farfuriile cu gulas delicios sunt la randul lor inconjurate de pahare mari cu bere. Concurenti si arbitri deopotriva isi exerseaza talentele de conducator de draft la standul organizat de sponsorul Ciuc. Pentru toti, un moment de relaxare binemeritata.
Pentru toti? Am gresit!!! In timpul acesta Jean munceste din greu la aranjarea fiselor de masuratori impreuna cu reprezentantul organizatorilor, pentru a pune la punct primul clasament intermediar.
Daca mai ramane mancare mananca si el, daca nu... ramane pe deseara. Asta este! Oare chiar asa??? Pai atunci cum ramane cu spiritul de echipa? La terminarea predarii fiselor de masuratori Jean se trezeste cu vreo patru portii puse deoparte de colegi. Bineinteles insotite de paharele aferente. E prea mult? N-are nimic, se gaseste cine sa se ocupe si de portiile in plus.
Deocamdata ne indreptam catre o binemeritata siesta. Un intermezzo intre cele doua manse de sambata care sa ne permita reimprospatarea fortelor. Sau cel putin asa ne propusesem noi, in conformitate cu programul anuntat dar socoteala de acasa... Aflam aproape in ultima clipa ca programul a fost devansat pentru ca noaptea sa nu surprinda concurentii pe apa. Asa ca fuga in barci si la munca!
Mansa a doua a fost o continuare a bataliei de dimineata. S-a prins bine pe toate sectoarele asa incat au avut de lucru si arbitri aflati in barci si cei de pe mal. Salaii de Sarulesti isi fac datoria si se prezinta in numar neasteptat de mare la intalnirea cu concurentii. Nimic deosebit fata de mansa intai. Poate doar dorinta unora dintre concurenti, mai ales cei sositi din zonele nordice de a se poza cu frumoasele capturi.
Vali este chemat la o masuratoare. Prada frumoasa, vreo 6-7 salai insirati pe sfoara cu carabine ofera o imagine de invidiat pentru orice amator de pescuit. Arbitrul isi pregateste fisa de masuratori cand concurentul il interpeleaza cu o rugaminte:
- Domnule, fa-mi si mie o poza cu toti pestii astia ca n-or sa ma creada cei de acasa.
Amabil, Vali ii face omului cateva fotografii, incercand sa prinda legatura cu pesti in toata splendoarea ei.
- Stai putin ca nu s-au vazut bine astia mai mari. Mai fa-mi una asa, cand il tin in mana pe asta frumos.
Se mai face o fotografie, ca de, omul e fericit si e pacat sa-i strici bucuria.
- Stai ca nu eram atent, tocmai ma uitam in alta parte si nu se vede foarte bine fata mea. Te rog mai fa-mi 2-3 poze. Sa fie una si dintr-o parte.
Se fac pozele si asa si din partea cealalta, si cu pestii in barca si cu trofeul in mana iar minutele se scurg, fisa nu este inca completata si Vali incepe sa-si piarda rabdarea.
- Te rog eu, mai fa-mi si asa, cu salaul din fata, o poza speciala pentru soacra-mea ca mereu zice ca merg la pescuit degeaba.
Deja clocotind, Vali face si poza cu pricina. Te pui cu soacrele? Deja facuse cateva zeci de poze pentru fericitul concurent.
- Stii ce te mai rog...
- Nu ma mai rogi nimic! explodeaza bietul Vali ajuns la disperare. Da pestii la masurat! Eu sunt arbitru nu fotograf!
Credeti ca am exagerat? Nu stiu. Este povestirea lui Vali si el se jura ca a facut cateva zeci de fotografii.
Seara se lasa incet peste lac si vine momentul inchiderii mansei. Ati inteles deja... releu echipa de pe sectorul 2, fluier final concomitent pe toate cele 3 sectoare. S-a incheiat prima zi de arbitraj a ECHIPEI de arbitri APS. Trebuie sa intelegeti ca nu degeaba am insistat pe echipa.
Ultimele barci sosite la mal sunt ale arbitrilor. Acestia sunt asteptati de colegii care ii ajuta sa acosteze si sa debarce materialele utilizate. Este intuneric deja si abia asteptam sa ne odihnim. Ei, nici chiar asa. Acumulatorii trebuie demontati si dusi la incarcat, statiile de emisie-receptie la fel. Din fericire generatorul nu este foarte departe dar... nu mai sunt locuri. Concurentii sositi la mal inaintea arbitrilor au ocupat toate prizele. Alergam panicati de la un cort la altul. Intr-un final se mai gaseste un prelungitor in care reusim sa ne cuplam si noi bateriile la redresoare. Pentru azi munca s-a terminat. Ne spalam pe maini si incercam sa ne oblojim cumva zecile de zgarieturi si intepaturi produse de numerosii salai masurati de fiecare dintre noi.
Noaptea s-a lasat peste mica localitate improvizata pe malul lacului Sarulesti. La fel ca la pranz, bucatarii ardeleni ai organizatorilor au fost la superlativ. Efortul acestora, bine armonizat cu cel al sponsorului Ciuc, a destins atmosfera din jurul meselor asezate sub umbrelele de pe malul lacului. Un adevarat centru social al "localitatii". Se discuta despre concurs, despre pescuit, despre scule, despre pasiunea care ne-a reunit pe toti in acest frumos loc.
Incet lumea se retrage spre corturi. Arbitri se retrag in micul lor cartier dar, pentru ca peste toata oboseala s-a asternut o senzatie de multumire, corturile mai pot astepta putin. Asa incat, ramasi intre noi, mai schimbam opinii, mai impartasim din experienta zilei de concurs si din cea, mult mai lunga, de pescari. Alaturi, George mangaie corzile chitarei cantandu-ne in surdina despre o padure nebuna. Oboseala ne toropeste, sucul de struguri adus de acasa se imputineaza iar miezul noptii ne gaseste depanand amintiri...
- La culcare toata lumea! La cinci si jumatate e desteptarea!
Jean, cu responsabilitatea pe umeri, si-a pastrat luciditatea. Asta e, la culcare.
Duminica dimineata, in timp ce cei de acasa se rasucesc in pat pentru partea cea mai dulce a somnului, noi ne trezim pe intuneric, grabiti sa apucam o gura de cafea inaintea intrarii pe apa. O dimineata rece si amenintatoare ne intampina la iesirea din corturi, asa incat, cel putin pentru o vreme, vestele portocalii dispar sub hainele groase.
Din pacate ziua continua in acelasi fel cum a inceput. Vantul se napusteste peste lac punand pe ganduri concurenti si arbitri deopotriva. Apa agitata pare din ce in ce mai neprietenoasa. Totusi, incalziti putin de cafeaua pusa la dispozitie de organizatori, lumea isi face curajul necesar pentru a se avanta in larg.
O vreme lucrurile par a se desfasura normal. Ici acolo se mai prinde cate un salau dar incet, incet oamenii sunt depasiti de vitregia vremii. Vantul se inteteste, valurile cresc din ce in ce mai tare asa incat in scurt timp toate barcile sunt pline de apa. Concurentii care au deja experienta unor situatii similare au venit pregatiti cu ancore grele care le permit stationarea in locul dorit. Altii insa sunt impinsi de vant astfel incat pescuitul devine aproape imposibil. Iar arbitrii...
Oooofff... Arbitrii, ce sa mai spunem despre ei. Lipsiti de ancore, cei aflati in barcile pneumatice sunt nevoiti sa renunte la incercarea de a sta pe apa. Se convine prin statie iesirea arbitrilor la mal, de unde se va continua supravegherea concurentilor, urmand ca masurarile sa se faca la iesirea concurentilor de pe apa. Arbitrii aflati in barci de fibra mai continua o vreme lupta cu vantul. Cuirasatele despre care vorbeam ceva mai inainte se dovedesc imposibil de manevrat din vasle. Vantul puternic se propteste in suprafata lor mare si le impinge unde vrea. George Banciu, cel mai incapatanat in a ramane pe apa, iese in final ud pana in cele mai intime locuri.
Pe la jumatatea mansei cel putin o treime din concurenti au iesit de pe lac iar cei ramasi fac eforturi disperate pentru a incerca sa mai puncteze. Cativa dintre ei solicita permisiunea arbitrilor de a iesi pe mal pentru a incerca sa improvizeze ancore. Considerand ca se afla intr-o situatie acoperita de regulament, li se permite acest lucru. Unii dintre ei chiar reusesc sa gaseasca bolovani suficient de grei pentru a fi folositi dar... pana la urma niciunul nu mai are puterea de a reintra pe apa.
Insirati de-a lungul malului, arbitri fluiera in cele din urma sfarsitul mansei. Pancartele rosii se ridica pentru a marca finalul mansei numarul trei si implicit al etapei Sarulesti din Turneul "Aventuri la Pescuit". Concurentii aflati inca pe apa pornesc spre mal. Vor avea nevoie de mult timp pana sa ajunga.
Masurarile s-au terminat, fisele au fost predate si se lucreaza la centralizarea lor si stabilirea clasamentului etapei. Este duminica la pranz si multi concurenti au de strabatut sute de kilometri pana acasa. Unii dintre acestia, mai grabiti, au renunta si la delicioasa masa de pranz si la festivitatea de premiere. Noua ni s-a parut firesc sa participam la aceasta festivitate si sa onoram prin prezenta noastra momentul de triumf al invingatorilor. Cinste lor!
Acest atitudine va deveni de asemenea o constanta in activitatea noastra ulterioara. TOTI arbitri participa la festivitatea de premiere.
Ca o recunoastere a efortului depus de echipa de arbitri primim si noi multumiri din partea organizatorilor. Este micul nostru moment de satisfactie. Poate meritam mai mult. Oare? In general despre arbitri se vorbeste doar atunci cand gresesc. Daca nimeni nu comenteaza nimic, inseamna ca arbitri si-au facut bine treaba.
Partea oficiala a competitiei s-a terminat. Ultimii concurenti ramasi isi demonteaza corturile. Noi ne-am adunat in micul nostru cartier pentru o scurta discutie de bilant dar suntem intrerupti de un concurent. Suntem felicitati pentru prestatie si ni se multumeste pentru contributia avuta la buna desfasurarea concursului.
Incet orasul s-a golit. S-a golit? A disparut! Centrul social s-a golit, butoaiele s-au golit, pajistea s-a golit...
Am ramas noi sa strangem si sa aranjam vestele de salvare pentru urmatorul concurs.
E randul nostru sa desfacem corturile, sa impachetam totul si sa pornim catre case.
Heeeeii! Nici chiar asa! Unde va grabiti? Da' poza de grup? Ati uitat de poza de grup? Cum sa plecam fara o poza de grup? Mai reusim sa retinem 2-3 concurenti intarziati pe care ii rugam sa "ne traga" si pe noi intr-o poza. Asa ca... tac!
Stai ca nu e bine asa. George tocmai se aplecase, ca nu da bine cutia de bere in poza de grup. Mai fa una te rog! Tac...
Nu, ma, nici asta! Nici cu tigara nu merge! O poza de grup, ce dracu, una oficiala de tot! Tac...
Ei, asa da! Vezi ca se poate? Se vede tot grupul, se vede Oscar, intr-o pozitie maiestuoasa, se vad corturile, se vad vestele de salvare, se vad masinile pregatite de drum, daca va uitati mai bine sub corcodus se vede si sacul in care ne-am strans toate gunoaiele. Pentru ca, asa cum stiti deja din atatea actiuni, una din devizele noastre este "nicio urma in urma noastra". Un ochi mai atent poate observa chiar si oboseala de pe chipurile noastre... dar si satisfactia. A fost bine!
Si cred ca nu trebuie sa fii un fin observator ca sa sesizezi elementul esential care a adunat toate acestea la un loc: ASOCIATIA PESCAR SPORTIV.
Epilog
Ecourile prestatiei echipei de arbitri APS la acest concurs nu au intarziat sa apara.
"A fost un concurs care a excelat in organizare si arbitraj..." afirma, in numarul 70 al revistei Aventuri la Pescuit, Dan Iercosan, castigatorul etapei de la Sarulesti.
In acelasi numar al revistei, in finalul articolului sau "Salau pe puncte - Turneul Aventuri la pescuit - Cupa WSB", la subtitlul "Inceput cu dreptul", Petre German precizeaza, referitor la echipa de arbitri:
"Etapa organizata de WSB la Sarulesti a fost probabil prima care nu a starnit nici un comentariu legat de arbitri si arbitraj. Protocolul semnat de Liga Romana de Spinning cu Asociatia Pescar Sportiv prin care aceasta din urma este delegata sa arbitreze toate etapele turneului, pare cea mai buna solutie pentru a evita discutiile contradictorii legate de acest subiect."
"Drumul de 1000 de li incepe cu primul pas" spune un vechi proverb chinezesc. Este adevarat, dar e la fel de important ca acest prim pas sa fie facut cu dreptul. Si avem toate motivele sa fim convinsi ca am reusit asta.
Dupa cum se poate observa a fost un debut promitator. Acum insa suntem obligati sa confirmam. Si unde putem face acest lucru daca nu la urmatorul concurs, la Valea Argovei?
Pentru echipa de arbitri a APS
Mihai Vinturache
Fotografii puse la dispozitie de
George Tomescu
Vali Coff
